Refacerea relației de cuplu după un conflict

Conflictul este inevitabil la un moment dat, în orice relație de cuplu.

Și, mulți dintre noi, nu am avut un model bun în familie despre cum să refacem relația după o ceartă.

Repararea relației se poate face prin scuze sincere, prin manifestarea afecțiunii reciproce, dar și printr-o atitudine pozitivă.

Dar mai sunt însă și alte strategii care sunt importante.

De  exemplu, reparare activă. Cercetările spun că repararea activă înseamnă ca cei doi să depună efort intenționat pentru a petrece timp împreună, pentru a-și exprima afecțiunea, a-și cere scuze și a ierta. 

Altă componentă importantă este de a lăsa în urmă neînțelegerile, considerând valoarea relației ca fiind mai importantă decât problemele ridicate în conflict. Iar, uneori, în funcție de caz, chiar și acceptarea de a avea păreri diferite în anumite privințe.

Cercetările arată că cea mai promițătoare metodă de sprijinire a eforturilor de reconciliere și reconectare rămâne dorința și capacitatea cuplului de a susține un comportament pozitiv reparator în timpul conflictelor zilnice.

Reglarea emoțională este importantă pentru romantismul relațional.

Când vine vorba de recuperarea post-conflict, partenerii pot repara relația prin atitudine, afecțiune și afect (comportament, emoții, cogniții) potrivite. Studiile arată că o comunicare ostilă și frustrantă în timpul conversațiilor conflictuale prezice suferința conjugală și divorțul, pe când umorul și căldura sunt importante pentru reconciliere. Aceste observații au sens practic pentru majoritatea cuplurilor, care sunt de obicei conștiente în ce categorie se încadrează în ceea ce privește modelele comportamentale post-conflict.

Unii parteneri se tem de conversația post-conflict, temându-se că negativitatea persistentă ar putea reaprinde disputa. Multe cupluri au dezvoltat strategii de revenire fie prin afecțiune, fie prin distragerea atenției sau prin folosirea umorului. 

Dar, în toate cazurile, revenirea post-conflict trebuie să includă nu doar vorbirea, ci și ascultarea.

Toți partenerii sunt conștienți de faptul că reconcilierea post-conflict prezice bunăstarea individuală și relațională. Capacitatea de a scăpa de dezacord și disensiuni este o abilitate importantă care îi ajută pe ambii parteneri să avanseze fără a simți frustrare sau ranchiună. 

Cuplurile se reconectează prin conversații profunde, dar și constructive. Studiile arată că ascultarea activă în timpul conflictului are un important rol reparator.

Ascultarea activă presupune prezența conștientă pe parcursul conversației și încercarea de a-i înțelege perspectiva celuilalt, cu răbdare și empatie. Înseamnă de asemenea și tăcere activă, să știm doar să ne privim și să stăm cu emoțiile pe care le avem în acele momente (chiar și cu cele neplăcute). 

Într-o discuție deschisă (chiar dacă inconfortabilă) persoana poate învăța foarte multe despre sine, despre așteptările și nevoile partenerului, dar și despre relația dintre ei. 

Cu un plan intenționat de conectare post-conflict pe toate planurile, cuplurile pot crea ce este mai bun pentru relație sau pot prevedea mai ușor inevitabilul.

Doar un efort conștient în relație poate reînvia romantismul și restabili armonia re-aprinzând sentimentele care ne unesc și re-învățarea constantă de a (ne) fi bine împreună.

Bibliografie

Wilder, S., Prager, K. J., & Garapati, S. (2024). But I said I’m sorry: Helpfulness of romantic couples’ efforts to reconcile after conflict. Personal Relationships31(3), 836–854. https://doi.org/10.1111/pere.12565

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *