Ce este atașamentul din punct de vedere psihologic?
Nevoia de atașament este una dintre nevoile de bază ale nou-născutului.
Stilul de atașament
– se formează în funcție de modalitatea în care mama sau persoana semnificativă de îngrijire a răspuns acestei nevoi.
– se formează în primii ani de viață și, de regulă, se manifestă similar la maturitate, în relațiile intime, dar și în modul în care adultul mai târziu se raportează la propriul copil.
Dar ce este „atașamentul”?
Bowlby a definit atașamentul ca fiind cea mai profundă legătură dintre două ființe.
Acest tipar relațional se creează încă din primii ani de viață, prin apropierile, comportamentele și interacțiunile repetate pe care copilul le primește de la părinte, în special de la mamă.
În funcție de această relaționare primară, copilul poate dezvolta două tipuri de atașament:
- SIGUR
- NESIGUR
Atașamentul nesigur poate fi: evitant, rezistent sau dezorganizat.
La copil
Atașamentul sigur este capacitatea de conectare potrivită și sănătoasă cu celălalt și se caracterizează prin încredere, comportamente adaptate pentru fiecare situație în parte și credința că o persoană este demnă de iubire. Pentru că de cele mai multe ori mama a intuit și i-a îndeplinit nevoile, copilul cu atașament sigur dezvoltă atitudini relaționale pozitive și este mai puțin anxios la o despărțire temporară de părinte.
✳️ATAȘAMENTUL SECURIZANT ESTE UN PREDICTOR AL SUCCESULUI ÎN RELAȚII, DAR ȘI AL SUCCESULUI ACADEMIC!✳️
Copilul cu atașament evitant are tendința de a nu căuta o interacțiune cu mama (sau cu persoana primară de îngrijire) și ajunge să o ignore deși pare că arată că nu are nicio problemă la separarea de aceasta.
Cum se ajunge aici? De obicei, părintele a neglijat în mod repetat nevoile firești ale copilului de a fi apropiat și conectat fizic și emoțional. Astfel copilul a învățat că mama nu este acolo pentru el, că nu îl ia în brațe atunci când are nevoie și se retrage din relația cu ea pentru a nu mai suferi dezamăgiri. Iar copilul poate internaliza credința că nu poate depinde de altcineva și îi este greu să se apropie cu adevărat de o altă persoană.
Copilul cu atașament rezistent poate prezenta un comportament dependent, dar, în același timp își poate respinge mama când aceasta încearcă să interacționeze. Astfel, copilul nu reușește să dezvolte niciun fel de sentiment de siguranță și are dificultăți în explorarea mediului.
Cum se ajunge aici? De obicei, părintele nu a răspuns consistent la nevoile copilului iar acesta dezvoltă un tipar de interacțiune nesigur, neliniștit și de dependență emoțională.
Atașamentul dezorganizat este observat la copiii care prezintă comportamente contradictorii, dezorganizate sau dezorientate în interacțiunea cu mama. Cei mai mulți dintre copiii cu un astfel de atașament au un istoric de abuz și pot manifesta teamă în prezența părintelui.
La adult
În procesul creșterii, ne dezvoltăm propriul tipar de atașament bazat însă, în mare parte, pe stilul de atașament dobândit în copilăria mică.
Persoanele cu atașament sigur au o stimă de sine sănătoasă, sunt conștiente de propriile vulnerabilități și le acceptă ca atare, au o atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți, pot dezvolta relații bazate pe încredere reciprocă. Chiar dacă au experiențe relaționale negative, aceste persoane reușesc să rămână obiective și își păstrează atitudinea pozitivă cu privire la relații în general.
Cei care au un stil de atașament evitant au dificultăți în a avea relații bazate pe intimitate emoțională, preferă singurătatea și au greutăți în a vorbi despre emoțiile sale (în special despre cele negative). De cele mai multe ori, deși are o bună stimă de sine, aceștia îi privesc pe ceilalți cu neîncredere.
Atașamentul anxios la adult se manifestă prin stimă de sine scăzută și încercarea constantă de a câștiga aprobarea și validarea din partea persoanelor semnificative. Persoana cu un astfel de atașament simte adesea o teamă de abandon, și, deși se implică în relații intime, are nevoie de asigurări constante că este iubită și este preocupată de a nu-și pierde partenerul. Dacă nu crede că este suficient de importantă, persoana cu atașament anxios poate avea tendințe posesive sau de gelozie.
Atașamentul ambivalent este o combinație între evitant și anxios. Persoana cu un astfel de tipar de atașament evită să se implice în relații intime și să-și exprime vulnerabilitatea, dar are și nevoie de atenția, iubirea și validarea constantă din partea partenerului. Are dificultăți în gestionarea emoțiilor și uneori reacții imprevizibile.
Chiar dacă cei mai mulți oameni nu își schimbă stilul nesigur de atașament pe parcursul vieții, vestea bună este că acesta se poate modifica astfel încât să devină mai puțin nesigur și mai puțin dependent în relația cu celălalt. Terapia este soluția, dar și relaționarea cu un partener care are un stil sigur de atașament poate ajuta la schimbare.
Câteva căi de vindecare:
– învață să fii asertiv
– vindecă rușinea și crește stima de sine
– identifică și exprimă în mod asertiv nevoile emoționale
– acceptă-te pe tine și pe ceilalți așa cum sunt
– învață să te auto-reglezi
– învață să rezolvi conflictele.
Un atașament sigur
– ne face să devenim autonomi și în același timp mai capabili de intimitate sănătoasă.
– ne face mai independenți chiar dacă depindem de celălalt în relație.
– ne face mai încrezători în forțele proprii și mai pregătiți în a avea relații potrivite și hrănitoare emoțional.
Atașamentul nesigur s-a deprins în relația cu o persoană semnificativă!
AȘADAR
Schimbarea se poate face doar în relația cu o persoană semnificativă care are un atașament sigur: psiholog, partener sau prieten foarte apropiat!
Este dificil de schimbat tiparul primar de atașament, dar, dacă vrei cu adevărat, se poate!
Cu încredere în resursele psihicului uman și în capacitatea acestuia de a ajunge la o stare de bine,
Simona
McLeod, S. A. (2018, August 05). Mary Ainsworth. Simply Psychology. https://www.simplypsychology.org/mary-ainsworth.html