Atașamentul – importanţa sa în cuplu şi familie

  Image Courtesy of bugtiger freedigitalphotos.net

“… rolul terapeutului este analog cu cel al mamei care îi asigură copilului ei o bază de siguranţă de unde să exploreze lumea.” John Bowlby, 1988.

Atașamentul este un element cheie în existența fiecărei persoane. Pentru a înțelege un client, pentru a-l putea ajuta în demersul lui (uneori mai ușor, alteori mai anevoios) de schimbare este necesară înțelegerea conceptului de atașament și a felului în care acesta se dobândește și se poate ameliora. Inclusiv observațiile empirice ne duc cu gândul la faptul că dacă un om nu a avut o relație afectuoasă și echilibrată cu cei care l-au crescut de mic (mama, tatăl, sau cei care “i-au fost ca o mamă sau ca un tată” bunica, bunicul, mătușa, unchiul etc.) nu se va dezvolta armonios, sigur pe sine și pe abilitățile sale, capabil de a avea relații echilibrate și satisfăcătoare.

Relaţia de ataşament a copilului cu persoana sau persoanele de referință, în îngrijjirea căreia copilul se află, este importantă pentru supravieţuirea şi dezvoltarea fizică şi emoţională a copilului. Copilul trebuie să se adapteze persoanei care îl îngrijeşte, excluzând în mod defensiv orice comportament care ar pune în pericol această legătură.

Multe dintre tulburările psihice au la bază, printre altele, un ataşament nesigur (anxios, evitant sau dezorganizat). Depresia, anxietatea, tulburarea reactivă de ataşament, comportamentele agresive, dependenţele, evitarea intimităţii, suspiciozitatea (personalitatea paranoidă), grandomania (personalitatea de tip narcisist), căutarea de atenţie (histrionism), lipsa empatiei (personalitatea anti-socială), au la bază un ataşament problematic şi multe dintre ele îşi găsesc rezolvarea în interacţiunea securizantă cu terapeutul.

În perioada comunistă, femeile erau obligate să păstreze sarcinile, chiar daca unele erau nedorite. Din păcate, nu existau nici suficiente mijloace de contracepție, astfel încât, aceste unele dintre aceste mame au dezvoltat o aversiune față de copiii veniți cu forța pe lume. Multe dintre ele își abandonau copii, altele îi abandonau la nivel psihologic (îi pasau bunicilor, mătușilor etc.).

Familia era și este încă în mare parte coercitivă în România, de multe ori nu este un mediu echilibrat si sănătos, în care copiii să se dezvolte armonios din punct de vedere emoțional. Înțelepciuni populare precum: „Copilul trebuie pupat doar în somn“, „Nu lua bebeluşul în braţe, că se răsfaţă“,  „Bătaia e ruptă din rai“, „Unde dă tata creşte“, „Eu te-am făcut, eu te omor.“ erau și sunt des întâlnite în rândul familiilor din România, mai ales în rândul celor din mediul rural, dar și din mediul urban. Ca urmare a acestei realități, majoritatea copiilor din acele vremuri au dezvoltat un atașament anxios, evitant sau dezorganizat. Deși studiile făcute în rândul populației americane au dezvăluit că min. 50% dintre persoane au un atașament securizant, acest procent nu pare să fie valabil şi în rândul populației din România.

Tot în perioada comunistă au luat amploare disocierea ca mecanism de apărare psihică și efectivă (majoritatea populației se prefăcea că este mulțumită de conducerea țării și de condițiile de trai) și personalitățile paranoide (toată lumea bănuia pe toată lumea de intenții rele și de faptul că ar putea fi de la securitate și ar putea să te toarne, manifestând o neîncredere generalizată în raport cu evenimente, fapte sau intentii manifestate de ceilalti.).

Pe acest fond istoric, populația țării noastre este departe de a fi o populație echilibrată din punct de vedere psihologic, de cele mai multe ori fiind necesară “cârpirea” atașamentului în cadrul psihoterapiei.

Abuzurile și neglijarea au efecte negative, care pot declanșa sau favoriza tulburări psihice. La polul opus, relațiile de atașament stabile pe o perioadă îndelungată sunt un factor important de protecție față de tulburările psihice. Un astfel de atașament poate ameliora urmările experiențelor traumatice cum ar fi abuzul sexual sau agresivitatea. În sens terapeutic se pot utiliza ulterior resursele rezultate din relațiile de atașament sigur, pentru a influența pozitiv tulburările rezultate din experiențe negative.

De aceea este important ataşamentul în viaţa noastră. Cu un ataşament care “scârţâie” este greu sau poate chiar imposibil să avem relaţii echilibrate şi fericite şi să ne ajutăm copiii să le aibă şi ei. 

Pentru a avea relaţii satisfăcătoare, oamenii care au un ataşament nesigur (anxios, evitant sau dezorganizat) pot apela la ajutorul unui psihoterapeut. Apoi (sau concomitent cu terapia individuală) pot păşi în terapia de cuplu/familie pentru a atinge o stare de calm şi fericire în sânul familiei.

Cristina Anghel – psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *