Cel mai important lucru pe care îl poți face pentru ființa pe care o iubești este să o ajuți să devină liberă!

 Iar acest lucru este valabil în toate relațiile: de cuplu, părinte-copil sau angajat-angajator!

Pare un non-sens din punctul de vedere al partenerului, părintelui sau angajatorului.

Dar să le luăm pe rând:

Partea I – ÎN CUPLU

Orice relație presupune respect, prețuire și încredere reciprocă.

Dar,

• dacă suntem în relație pentru a-l „salva” pe celălalt,
• dacă îi tolerăm sau încercăm să justificăm (în fața altora sau chiar față de noi înșine) de multe ori comportamente (pe care la altcineva le-am găsi de neacceptat),
• dacă ne temem să comunicăm (să îi transmitem ce ne dorim, ce nevoi și ce visuri avem),
• dacă avem sentimentul că întrerupând relația, partenerul nu va mai găsi pe nimeni și va trăi toată viața singur și lipsit de afecțiune,
• dacă partenerul este în cea mai mare parte a timpului vulnerabil, neînțeles sau lipsit de iubire, rănit sau în pericol, respins de ceilalți sau neajutorat și simțim adesea nevoia să fim „părinte” pentru el, să îl „reparăm” sau să îl vindecăm,

ne aflăm într-un rol de salvator, care aparent justifică „misiunea” noastră în viață, dar inconștient ne creează iluzia că deținem puterea, că avem „controlul” în relație. În acest fel, ne auto-programăm să „vedem” doar strigătul lui de ajutor și ni-l înăbușim pe al nostru. Îl „tratăm” pe el și sperăm că astfel automat ne vom salva pe noi. Sau încercăm să ne ajutăm partenerul ca o compensare pentru faptul că în copilărie nu ne-am putut salva mama, tatăl, fratele sau chiar pe noi înșine din fața unei atitudini ostile, neglijente sau violente sau chiar abuzatoare.

Oricare ar fi situația, și noi și celălalt suntem prizonierii unui parteneriat dependent, lipsit de vitalitate, în care ne afundăm pe nesimțite, care „îngroapă” orice motivație de a fi fericit și orice nevoie de auto-actualizare.

Dar, dacă ai respect pentru ceea ce este partenerul tău, ai admirație pentru ceea ce face și ai încredere că alegerile lui sunt bune, te poți dezvolta tu însuți/însăși ca ființă, poți experimenta viața și poți spera într-o autodepășire continuă.

Dă-i libertatea de A FI și vei FI și tu o persoană pregătită să fie fericită.

Pentru că într-un cuplu întotdeauna unu și cu unu va avea ca rezultat cifra trei (voi doi și relația)!

Cu drag,

Simona

Inspirată de cartea lui Adrian Nuță – Psihologia cuplului