Studiu de caz Constelaţii familiale – Franz Ruppert

constelatii familiale studiu de cazStudiu de caz 46 (Eva): Copiii respinşi

“Schizofrenie, ăsta era diagnosticul meu. Incurabilă, aşa cum mi-au spus psihiatrii, clinicile, doctorii; medicaţie toată viaţa, ceea ce nu garanta că voi scăpa de episoade. Singurul mod prin care puteam obţine ceva alinare era să evit situaţiile periculoase, să recunosc semnalele iniţiale de alarmă şi să merg direct la clinică. Învăţasem să mă descurc cu boala. Asta era situaţia cand am fost pentru prima oară bolnavă acum 14 ani. Mă simţeam complet nesigură şi nu mă mai înţelegeam deloc. Asta s-a întâmplat până acum doi ani când am venit pentru prima dată în contact cu constelaţiile familiale.

În cei 12 ani de dinainte am avut trei episoade psihotice din care ultimul  aproape că m-a omorât. Am tot muncit cu mine pentru a fi capabilă să trăiesc fără medicamente cel puţin în perioadele dintre episoade. Nu puteam să accept să iau medicamente toată viaţa. Medicaţia (Haldol) mi-a aplatizat sentimentele, iar trăirea emoţională era ceva ce îmi plăcea la mine. Mă înveleau în pături şi în momentele cele mai rele o făceau astfel încât nu mă mai puteam mişca normal. Eram ca un robot, incapabilă să ţin un tacâm. Aveam răni pe tălpi pentru că nu îmi puteam ridica picioarele.

Experienţe autoprovocate, terapie după terapie, peste 300 de ore de psihanaliză, toate m-au ajutat să mă cunosc şi să evit situaţiile periculoase. Timp de 12 ani am încercat cumva să mă descurc cu boala mea. Nici nu speram la o vindecare. Mă descurcam cu boala – atât cât am putut ajunge de departe prin analiza copilăriei mele, în special prin clarificarea într-o anumită măsură a relaţiei dificile cu tatăl meu.

Apoi a apărut  un alt episod, al treilea, foarte serios, care mi-a ameninţat viaţa și care aproape m-a aruncat în disperare. Am lucrat atât de mult cu mine ajutată şi susţinută de terapeuţi încât m-am întrebat cum e posibil să mai apară episoade de o asemenea magnitudine. Până la urmă ar trebui să mă împac cu boala? Aveau doctorii dreptate? Era incurabilă?

Între timp, am auzit multe despre constelaţiile familiale şi am citit două cărţi. Aveam respect pentru metodă, dar în acelaşi timp simţeam şi frică. Mi-a licărit curajul din când în când şi am încercat să-mi fac o constelaţie, dar niciun facilitator nu a îndrăznit să se apropie de sufletul meu.

Asta se întâmpla până când un prieten care este facilitator mi-a dat cartea lui Franz Ruppert şi mi-a spus despre un specialist în psihoze. A apărut o speranţă că aş putea ajunge la rădăcină, la cauza bolii mele şi chiar să fiu vindecată. Aşa că am îndrăznit să o încerc după ce am observat autorul cărţii la lucrul cu grupul său. M-am înscris pentru o constelaţie şi el a îndrăznit, cu încredere şi curaj, să-mi pătrundă în suflet.

În prima mea constelaţie am putut identifica un punct de vindecare. L-am simţit clar şi mi-a adus speranţă, forţă şi încredere. Spre surpriza mea şi departe de ceea ce presupusem până atunci, problema stătea în istoria mamei mele. Întotdeauna m-a respins ca şi copil al ei. Am fost capabilă să recunosc că vulnerabilitatea mea aici îşi avea rădăcina. Episoadele se întâmplau când eram respinsă într-o relaţie, când am fost părăsită sau a trebuit să ies dintr-o relaţie. Doctorii m-au sfătuit la momentul respectiv să nu mai intru niciodată într-o relaţie serioasă, nici măcar să nu mă mai îndrăgostesc vreodată, să am o viaţă superficială, nimic profund, asta ar fi mai bine pentru mine. Asta era important, să recunosc momentele de pericol şi situaţiile problematice, dar numai acum, în constelaţie am putut să recunosc originea răului şi să-l confrunt, să-l trăiesc şi să-l înţeleg.

Dar a fost şi un şoc şi multă durere – iubita mea mamă, singura cu care am avut o relaţie profundă, deşi în mod repetat m-a respins. Teama şi panica m-au invadat şi a apărut o nouă criză care s-a dovedit a fi parte din procesul meu de vindecare, aşa cum văd acum cu mai multă claritate. Existau o mulţime de frici, am început să fac lucruri pentru mine şi să mă confrunt repetat cu faptul că mama mea m-a iubit cu adevărat, chiar dacă a continuat să mă respingă. iar apoi, m-am uitat la relaţia cu propria mea fiică, unde m-am acuzat profund că o resping constant. Din alte motive. Şi mă întrebam permanent, îmi exploram sentimentele mele pentru fiica mea. Am început să înţeleg că uneori mamele trebuie să îşi respingă fiicele – nu contează pentru ce motiv. Şi că asta nu înseamnă că mamele nu îşi iubesc fiicele. Am înţeles şi am recunoscut de ce am avut deseori sentimente amestecate faţă de fiica mea, care a dat iubitul meu nepot spre adopţie. Asta e toată istoria mea de familie şi, privită din acest unghi şi în cadrul acestor circumstanţe, a fost de fapt destul de normală. Chiar nu se putea dezvolta altfel.  În final ea a urmat tradiţia. Am început să înţeleg, să accept, deşi este foarte dureros. Am început să înțeleg de ce în lumina acestor evenimente trecute singura mea formă de a mă descurca cu această durere a fost să alunec într-o psihoză.

A doua constelație care a urmat, a fost următorul pas către însănătoșire. Aici am fost capabilă să mă uit încă o dată și mai în spate în istoria mamei mele. Totul era ca un puzzle.  Fiecare piesă se potrivea cu alta. Povestea mamei mele, mergea mai în spate, la proiectul Lebensborn*. Am putut să îi văd în această constelație propria ei confuzie și zbucium interior. Și am putut înțelege din ce în ce mai bine. Nu-i de mirare că m-a tot respins, date fiind circumstanțele și în lumina istoriei ei personale. Concepută și crescută să fie ceva special până când se termina războiul. Apoi respinsă din nou de mama ei. A trăit față în față cu o minciună. Era inevitabil ca în realitate ea să fie cea confuză. Dragostea poate să curgă din nou de la mine către mama, dragoste tandră cu înțelegere și cunoaștere – despre care nu mai pot vorbi cu ea. Cred că totul ar fi prea îngrozitor pentru ea. Am început să înțeleg de ce întotdeauna a trebuit să îmi asum un rol de mamă pentru ea. De ce am luat-o eu în brațele mele, și nu invers, așa cum ar  fi trebuit de fapt să fie. 

Un proces de clarificare iarăși și iarăși. A vorbi ore în șir și alte situații din viața mea au fost eliberate. Gândindu-mă cum aș putea continua … și amintirile apăreau brusc la suprafață. Rezultatele au venit din a doua constelație. Câteodată mă simțeam ca și Sherlock Holmes. Ca un detectiv după indicii. Cea de-a doua constelație m-a motivat să cercetez, să clarific și să mă luminez. Am început să încerc ușor și cu grijă să creez un fel de ordine în familia mea. Să pun lucrurile la locul lor, uneori ca într-o intersecție cu sensuri giratorii, fără să țin cont că rănesc pe cineva și în același timp fiindu-mi frică să-i pierd. 

Unele circumstanțe chiar apar spontan. Sora mea s-a mutat brusc înapoi în Germania și acum ne găsim într-o minunată relație de surori și acum eu sunt cea mare …”

În mod ironic, după vindecarea ei evidentă, psihiatru Evei a spus că probabil nu a avut niciodată schizofrenie de-adevăratelea, deoarece schizofrenia este incurabilă. Aceasta este o altă formă a cuiva de a se proteja de confruntarea cu realitatea prin intermediul constructelor teoretice paradoxale, ceea ce este similar cu gândirea din delir.

Studiu de caz din Traumă, atașament, constelații familiale – Psihoterapia traumei. scrisă de Franz Ruppert (psiholog, profesor de psihologie la Katholische Stiftungsfachhochschule din München și psihoterapeut. El lucrează din 1994 cu constelații familiale și organizaționale în grupuri, care s-a specializat în psihoterapia tulburărilor psihice grave, a depresiei, precum și a tulburărilor borderline).

Titlul original: Trauma, Bindung und Familienstellen. Seelische Verletzungen verstehen und heilen
Publicată de: J.G. Cotta’sche Buchhandlung, Klett-Cotta, 2005
Limba originală: germană
Traducere de: Adela Motoc
Anul apariţiei: 2012

One thought on “Studiu de caz Constelaţii familiale – Franz Ruppert

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *