Somnul și hipnoza (2)

Asemănări și deosebiri

Asemănările și deosebirile dintre somn și starea de hipnoză reies chiar din cercetările efectuate pentru a încerca definirea hipnozei.
Pavlov a fost printre primii care a emis ipoteza că hipnoza s-ar realiza prin inhibarea anumitor zone corticale. Astfel concluzia nu putea fi decât că somnul obișnuit și hipnoza au la bază mecanismul comun al inhibiției, ergo cele două fenomene sunt asemănătoare. Un alt argument în sprijinul ideii că hipnoza este o stare (parțială) de somn este aspectul somnolent al persoanelor aflate în starea hipnotică precum și comportamentul acestora la ieșirea din transa hipnotică foarte asemănătoare trezirii din somn. Asemănări găsim și între starea de hipnoză și starea persoanei când este cuprinsă de somn în mod progresiv. Senzația de somn se manifestă în general printr-o scădere a atenției, a interesului pentru ce se întâmplă în lumea exterioară, vorbirea devenind împiedicată. Câteodată uităm cât am dormit, dacă am visat și ce am visat. La fel ca și în multe cazuri de revenire din starea hipnotică, la un excitant de o energie neobișnuită (un zgomot puternic) organismul poate răspunde trezindu-se și reacționând imediat.
Tot la asemănări putem remarca faptul că atât hipnoza cât și somnul pot fi induse prin folosirea stimulilor fizici sau comportamentali, fiecare presupune o serie de modificări vegetative și au efect de îngustare a câmpului conștiinței.
Visul din timpul somnului poate fi asemănate viselor hipnotice? Da și nu. În timpul hipnozei subiecții au vise halucinatorii percepând obiecte, persoane și/sau situații care nu există în realitate. Dar nu același lucru se întâmplă și în cazul visului din timpul somnului? Hipnoza antrenează subiecții să joace anumite roluri corespunzând situațiilor sugerate, dar nu de multe ori ne găsim în situația de a fi actori în “piesa” imaginată în visele noastre din timpul somnului? Starea de relaxare psihofică resimțită după un episod hipnotic nu este oare asemănătoare stării de “bine” de după un somn odihnitor? De multe ori nu ne amintim visele din timpul somnului, dar acest lucru este asemănător cu apariția anumitor manifestări amnezice din timpul hipnozei.
Somnul influențează memoria și uitarea, iar tipul de personalitate și temperamentul influențează calitatea și cantitatea de somn necesară desfășurării optime a activității. În același timp, atât memoria și uitarea, atât personalitatea cât și temperamentul sunt în relație directă cu inducerea stării de hipnoză.
Aparent asemănările se opresc aici, deoarece cercetările bioelectrice ale creierului arată că în timpul hipnozei nu sunt prezente undele electroencefalografice specifice stării de somn, iar cercetările experimentale au reliefat că în hipnoză inhibiția cortexului nu este parțială ci generalizată. Așa după cum preciza și Baruk în 1988, somnul este o punere în repaus a personalitații, pe când hipnoza reprezintă o alterare a acesteia. Mai mult, Zlate în definiția dată hipnozei o amplasează pe aceasta mai aproape de starea de veghe decât de cea de somn: în somn se întrerupe legătura subiectului cu realitatea, în timp ce în hipnoză aceasta este păstrată (subiectul auzind comenzile care i se trimit și mai mult decât atât, reacționează la sugestiile ce i se dau). O altă diferențiere constă în faptul că în somn apare hipotonia musculară, în timp ce în hipnoză activitatea motorie se intensifică. Poate discrepanța cea mai mare între cele două stari de conștiință modificată constă în faptul că în timpul hipnozei se produc o serie de modificări psihice importante ce demonstrează activitatea accentuată a creierului, pe când somnul are rolul diametral opus și anume de a oferi o perioadă de răgaz pentru activitatea creierului.
Două întrebări ne pot ajuta să interpretăm mai facil diferențele/asemănările dintre somn și hipnoză.
De ce dormim?
și
De ce … hipnoza?
Răspunsul la prima întrebare pare ușor: somnul este o nevoie, teoria evoluționistă sugerând că această nevoie este adânc înrădăcinată în trecutul nostru sine qua non. Somnul îndeplinește o importantă funcție adaptativă protejându-ne de pericole. Faptul că practic toate animalele au nevoie de somn, sugerează că somnul este un fenomen esențial. Prin teoria restaurării sau reparatorie, Oswald susține că somnul reprezintă o perioadă de calmare, de liniște și odihnă absolut necesară organismului și în special creierului pentru a se reface și a-și reîmprospăta forțele consumate în timpul stării de veghe. La om, efectele de mai multe zile ale privării de somn includ distorsiuni perceptive și chiar dificultăți în realizarea sarcinilor care necesită concentrare prelungită. Insomnia cronică este o boală care duce la degenerarea unor părți ale talamusului, deficite ale atenției și memoriei, pierderea controlului sistemului nervos autonom și ale sistemului endocrin, și ulterior poate duce la deces. Insomnia poate fi doar manifestarea unui semnal de alarmă pentru alte probleme de sănătate ale organismului cum ar fi depresia, anxietatea sau modificările hormonale. Somnul nu oferă neapărat un repaus pentru întreg organismul. Privarea de somn nu duce la dificultăți de deplasare sau de realizare a activităților fizice facile. Cercetările au evidențiat faptul că o activitate fizică intensă în timpul zilei nu presupune neapărat mai multe ore de somn pentru refacere față de alte zile pe care le petrecem stând la birou. Însă somnul rapid pare a fi important în dezvoltarea creierului și implicat oarecum în procesul de învățare. Cercetările asupra somnului au evidențiat că deși somnul pare o ruptură completă a individului de realitate, în fapt în Stadiul 1 al somnului se poate experimenta chiar “învățarea în somn”. Aceste cercetări sunt și de interes teoretic, dar și utile în aplicații practice. Teoretic se pot avansa ipoteze referitoare la existența unui “somn parțial” cu “focare de veghe” prin intermediul cărora pot fi reținute unele informații prezentate în timpul somnului sau integrate în vise, în creații, în soluții la problemele cu care ne confruntăm în timpul stării de veghe. Practic rezultatele unor astfel de cercetări pot fi folosite la eficientizarea procesului de învățare sau în scop psihoterapeutic.
De ce … hipnoza? Hipnoza are o serie de aplicații practice, atât în psihoterapie cât și în alte domenii de activitate, îmbunătățind activitatea oamenilor acolo unde alte forme de tratament nu au avut rezultate. Cercetările ultimilor ani au avut drept concluzie faptul că hipnoza poate contribui (ca și somnul) la creșterea eficienței învățării. Tratamentul hipnotic este benefic în cazul sportivilor pentru îmbunătățirea performanțelor acestora, în cazul emotivității excesive care împiedică în obținerea rezultatelor așteptate, pentru realizarea unor operații fără anestezie (mai ales când organismul prezintă intoleranță la medicamentele anestezice). Hipnoza este utilă atât pentru combaterea durerii cât și pentru reducerea anxietății pre și post operatorii. În afara tratamentelor în afecțiuni ale aparatelor respirator, cardio-vascular, endocrin sau digestiv, un mai larg domeniu de aplicabilitate al hipnozei este în sfera afecțiunilor nevrotice (tulburări de atenție, de memorie, atacuri de panică, de anxietate). Cel mai important beneficiu al hipnozei este că aceasta este o modalitate de (auto)perfecționare fizică și psihică, este un mijloc de a menține un echilibru sufletesc și o stare bună pe parcursul vieții.

Concluzii

Definirea celor două concepte ca stări de conștiință modificată care s-ar realiza prin inhibiția cortexului ne poate induce ideea că cele două stări somnul și hipnoza sunt fenomene asemănătoare. După cum am exemplificat mai sus, diferențele dintre ele sunt copleșitoare, una din cele mai evidente fiind că somnul este un reflex biologic aflat pe treapta cea mai de jos a piramidei lui Maslow, iar hipnoza este o stare pe care ne-o inducem atunci când o problemă (sau mai multe) de pe celelalte trepte ale piramidei trebuințelor necesită rezolvare.
O caracteristică utilă și comună ambelor concepte ar fi că atât somnul cât și hipnoza vindecă. Somnul vindecă prin prevenție, iar hipnoza prin acceptarea ei.
O concluzie necesară pentru studierea celor două concepte este că ambele stări de conștiință modificată au un anumit rol în cadrul procesului de învățare. Dacă somnul este un fenomen natural, căruia trebuie doar să nu i ne opunem, hipnoza trebuie înțeleasă și practicată atunci când situația o cere cu ajutorul unui specialist.
Rolul somnului în procesul de învățare se cere aprofundat și studiat pentru importanța pe care acest domeniu o are în dezvoltarea umanității.
Caracterul inedit al hipnozei o plasează la granița dintre psihologia clasică și tărâmul nebulos al fenomenelor paranormale. Prezentul ne arată că hipnoza este o cale alternativă de rezolvare a mai multor probleme psihologice și medicale; rămâne ca viitorul (mai mult sau mai puțin îndepărtat) să ne spună dacă (auto)hipnoza va fi calea optimă către (auto)vindecare sufletească și chiar dacă hipnoza poate fi fereastra deschisă către studiul manifestărilor paranormale.

Simona Luiza Seteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *