„Cunoaşte-te pe tine însuţi.”
Daniel Jay Goleman este scriitor, psiholog şi jurnalist ştiinţific. El a scris pentru The New York Times timp de 12 ani, fiind specializat în psihologie şi neuroştiinţe. A studiat la Universitatea California din Berkeley şi şi-a luat doctoratul la Universitatea Harvard. Goleman a publicat cartea „Emotional Intelligence” în 1995, la editura Batam Books. Aceasta a fost un best-seller.
În România, cartea lui Daniel Goleman “Inteligenţa emoţională” a fost publicată în Bucureşti, de către Editura Curtea Vechea, în anul 2001, fiind tradusă de Irina Margareta Nistor.
Cartea sa marchează o descoperire însemnată în psihologie, analizând şi punctând importanţa emoţiilor în dezvoltarea şi adaptarea socială a personalităţii umane.
Goleman ne demonstrează prin exemple concrete, că atunci când ne conştientizăm emoţiile, situaţia în care suntem devine mai clară şi putem depăşi momentele dificile mai uşor. El ne dezvăluie un mod nou de a privi motivele bolilor care ne macină. Autorul, care a studiat în profunzime şi cunoaşte termenul de IQ – coeficientul de inteligenţă, care este înnăscut şi care nu se prea modifică în timpul vieţii (decât poate foarte puţin) îşi pune întrebarea (şi ne face să ne-o adresăm şi noi, dacă încă nu am făcut-o): De ce unii oameni, aparent mediocri din punct de vedere intelectual, reuşesc în viaţă, iar alţii, cu un IQ ridicat sau foarte ridicat, nu reuşesc nici măcar să se adapteze la traiul în societate, nemaipomenind de a avea succes pe plan profesional sau personal?
Aşadar, Goleman a simţit nevoia de a găsi o explicaţie psihologică, care acordă o importanţă cel puţin la fel de mare sentimentelor. Inteligenţa emoţională (EQ) presupune conştientizarea de sine, autodisciplina şi empatia. Ea este un fel de memorie emoţională a experienţelor prin care am trecut, un ceva (putem s-o numim intuiţie) care ne semnalează atunci când am putea decide greşit, luând în calcul doar logica şi raţiunea. Inteligenţa emoţională poate fi crescută, cu toate că bazele ei se pun în copilărie, de către persoana primară de ataşament, EQ poate fi cultivată şi dezvoltată şi la vârstă adultă.
În prezentarea cărţii, Goleman ne anunţă modul în care a structurat cartea sa.
Cinci părţi şi 16 capitole, astfel:
Partea întâi: în care scoate la iveală noi descoperiri ale arhitecturii emoţionale a creierului, care oferă o explicaţie asupra momentelor în care sentimentele copleşesc raţiunea;
1. Pentru ce există sentimentele?
Fiecare emoție în parte ne oferă o dorință distinctă de a reacționa, de a o lua pe calea cea bună în abordarea provocărilor vieții. Situațiile dificile s-au tot repetat de-a lungul evoluției oamenilor, valoarea supraviețuirii repertoriului nostru emoțional a fost atestată de faptul că s-au imprimat în structura noastră nervoasă, precum niște automatisme ale sufletului omenesc.
2. Anatomia unui blocaj emoțional
Nucleul amigdalian are la oameni forma unui mănunchi de migdale și este format din structuri conectate ce se flă în creier, în spatele inelului limbic.
Hipocampul și nucleul amigdalian erau cele 2 zone cheie ale „creierului nasului”, care au dat naștere cortexului și neocortexului. Dacă nucleul amigdalian este despărțit de restul creierului, rezultatul conduce la „orbire afectivă”.
Partea a doua: cuprinde detalii neurologice, felul în care „dotarea neurologică” ne influenţează stăpânirea emoţiilor, ghicirea sentimentelor celor mai ascunse ale celorlalţi, tratarea cu tact a unei relaţii.
3. Când a fi deștept este o prostie
Judy, în vârstă de patru ani, deşi este un copil retras, poate identifica cu uşurinţă relaţiile de prietenie dintre colegii ei de grădiniţă, ştie cine pe cine place şi cine se joacă cu cine. Aceste abilităţi, care de multe ori nu sunt deţinute nici de adulţi, îi promit fetiţei un viitor strălucit în domeniul vânzărilor, al managementului sau al diplomaţiei. Însă ea este un copil norocos, părinţii ei au dus-o la grădiniţa Eliot-Pearson în cadrul căreia se desfăşoară programul Spectrum, care este o programă internaţională de învăţământ, specializată pe identificarea diverselor tipuri de inteligenţă.
4. Cunoaşte-te pe tine însuţi
În cadrul acestui capitol, autorul tratează legătura dintre problemele neurologice şi lipsa emoţiilor: aparent este vorba de o deconectare dintre sistemul limbic şi neocortex. Alţi pacienţi s-au trezit fără memorie emoţională datorită afectării lobilor prefrontali. Aceţi oameni şi-au pierdut capacitatea de a acţiona intuitiv sau emoţional (în funcţie de propriile preferinţe), ei putând argumenta doar logic în favoarea sau defavoarea unei acţiuni, dar nemaiputând decide prin prisma experienţelor anterioare.
5. Înrobit de patimi
Acest capitol tratează mânia. De unde vine şi unde ne duce. Dacă tristeţea este o emoţie evitată de majoritatea omenilor, mânia (în mod ciudat) nu este, uneori este chiar căutată şi consumată cu nesaţ până la urma picătură. Scenele parcă rupte din cotidianul românesc descriu cum ne inducem starea de mânie şi care sunt benficiile ei. Se spune despre catharsis – adică descărcarea mâniei prin manifestări specifice – că ne-ar face foarte bine, însă există şi contraargumente. S-a descoperit chiar că descărcarea mâniei conduce la prelungirea stării de mânie, în pofida senzaţiei de „îndreptare a răului” pe care ţi-o dă descărcarea mâniei.
6. Aptitudinea de a stăpâni
Optimismul, marele motivator. Optimismul și speranța constituie în opinia autorului un orizont de aşteptare, conform căruia, de regulă, problemele se rezolvă în final în viaţa, chiar dacă întâmpinăm obstacole şi frustrări.
Transa: Oamenii care ajung să exceleze în viaţă într-un anumit domeniu descriu că atunci când sunt complet absorbiţi de activitatea pe care o desfăşoară, intră într-o stare similară transei. La o asemenea stare se ajunge atunci când activitatea respectivă este stăpânită foarte bine, şi – foarte important – când ea este făcută cu plăcere.
7. Rădăcinile empatiei
Empatia se construieşte pe conştientizarea de sine: cu cât suntem mai în contact cu propriile noastre sentimente, cu atât ne putem da seama mai uşor ce simt persoanele din jurul nostru. Emoţiile se manifestă mai puţin prin vorbe, mai mult prin limbajul non-verbal. De aceea, indicii precum tonul, privirea, tremurul etc. ne spun mult mai multe despre starea emoţională a cuiva, decât o sută de cuvinte.
8. Artele sociale
Cameleonii sociali sunt acei oameni, care încearcă să impresioneze pe oricine din jurul lor, doar pentru a se face plăcuţi de către aceştia. Uneori, aceştia riscă să-şi piardă legătura cu propriile lor emoţii. Ei excelează în domenii precum: diplomaţie, avocatură, actorie, politică, vânzări. La polul opus se află cei care îşi utilizează rafinarea socială pentru a-şi menţine şi a fi în concordanţă cu adevăratele lor sentimente, a fi ei înşişi, fără a le păsa prea mult de consecinţele sociale.
Partea a treia: examinează câteva diferenţe cheie pe care le generează EQ: felul în care aceste calităţi pot întreţine cele mai de preţ relaţii ale noastre sau cum inexistenţa lor le poate coroda.
9. Dușmani intimi
Rădăcina diferenţelor emoţionale dintre partener şi parteneră se află în copilărie, în cele două lumi emoţionale diferite în care cresc fetele şi băieţii. Părinţii discută mai degrabă cu fiicele lor despre emoţii (cu excepţia mâniei), folosesc mai multe cuvinte emoţionale atunci când vorbesc cu fiicele lor şi afişează o gamă mai largă de emoţii atunci când interacţioneză cu sugarii de gen feminin, decât cu sugarii de gen masculin. În jurul vârstei de 13 ani, strategiile fetelor în privinţa confruntărilor încep să se deosebească de ale băieţilor. În timp ce ele şi le rafinează (folosind bârfele şi răzbunările indirecte) ei preferă confruntarea directă. Dacă un băiat se răneşte în timpul jocului, ceilalţi se aşteaptă de la el să se dea la o parte şi să lase jocul să continue, dar dacă o fată se răneşte, celelalte îi sar în ajutor, acesta fiind modul de relaţionare specific femeilor, formând o reţea complexă de într-ajutorare. Aşadar, femeia intră în căsnicie cu rolul de administrator emoţional, dar pentru bărbat acest lucru contează mai puţin. Atingerea unui consens privind rezolvarea problemelor de cuplu este privita ca fiind cheia succesului unui mariaj, nu rezolvarea în sine contează, ci modul în care cuplul discută despre aceste probleme şi în care se hotărăşte să acţioneze pentru rezolvarea lor, abordând emoţii dificile.
10. Conducând cu inima
Stresul îi prosteşte pe oameni. A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să-i convingi pe oameni să muncească.
Arta de a critica:
a) Fii la obiect.
b) Oferă o soluţie.
c) Fii prezent.
d) Fii sensibil.
Cheia reuşitei unui grup cu IQ ridicat constă în armonizarea sa socială.
11. Minte și medicină
Un renumit chirurg de la Universitatea Stanford afirma că dacă un pacient intră în panică înaintea operaţiei, el anulează operaţia, existând riscul ca acel pacient să facă complicaţii pe parcursul operaţiei.
Explicaţia este simplă: panica şi anxietatea cresc tensiunea şi atunci sângerarea este mai intensă când se face incizia. Dacă există o depresie netratată pe lângă o altă boală (fizică), netratarea ei creşte semnificativ riscul de deces al pacienţilor. În schimb, optimismul şi speranţa au efecte vindecătoare.
Partea a patra: descrie lecţiile emoţionale pe care le învăţăm în copilărie, acasă şi la şcoală, modelează circuitele emoţionale, făcându-ne mai uşor adaptabili sau inadaptabili la fundamentele inteligenţei emoţionale.
12. Creuzetul familiei – Oaze de oportunităţi
Sute de studii arată că felul în care tratează părinţii copiii (cu indiferenţă sau căldură, folosind disciplină aspră sau înţelegere empatică) are consecinţe profunde şi pe termen lung pentru viaţa emoţională a copilului.
13. Trauma și reînvățarea emoțională
Adrenalina şi noradrenalina sunt două substanţe secretate în creier atunci când omul este într-un moment de criză, mobilizându-l. Ele dau o forţă specială amintirilor. În cazul tulburării de stres posttraumatic, se secretă doze mari din aceste substanţe, ca reacţie la situaţiile potenţial periculoase. Dacă cineva învaţă să se teamă de ceva printr-un reflex condiţionat, frica dispare în timp. Vindecarea are loc prin două metode: retrăirea evenimentului traumatizant şi diminuarea anxietăţii, şi darea unei alte semnificaţii unei tragedii.
14. Temperamentul nu este predestinat
Oamenii care au o activitate mai intensă în lobul frontal stâng sunt mai veseli decât cei care au o activitate mai intensă în lobul frontal drept, firi posace şi uşor de doborât de greutăţile vieţii.
– Ultima parte: exploreză hazardul care îi aşteaptă pe cei care au eşuat în explorarea emoţiilor, modul în care lipsurile emoţionale sporesc spectrul de risc.
15. Costurile analfabetismului emoțional
Agresivitatea poate fi tratată comportamental. Universitatea Duke a organizat un program experimental de reeducare a băieţilor agresivi. Aceştia au fost îndemnaţi să aibă alte comportamente decât cele agresive, fără a pierde controlul asupra situaţiei care le-a provocat agresivitatea, dar şi fără a-şi pierde stima de sine. Aceşti copii au fost verificaţi şi la vârste mai mari, mulţi dintre ei nu se apucaseră de droguri sau băutură, precum cei care nu au beneficiat de acest program. Preţul lumii moderne: un număr tot mai mare de depresii, începând de la vârste din ce în ce mai fragede. Tulburările de alimentaţie au şi ele la bază o proastă capacitate emoţională. Dobândirea capacităţii de a ameliora anxietatea, de a scăpa de depresie şi de starea de furie, reduc din start nevoia de a consuma droguri sau alcool pentru calmarea acestora.
16. Școlarizarea emoțiilor
Karen Stone McCown: „Învăţătura nu se poate face izolat de sentimentele copiilor. Alfabetizarea emoţională este la fel de importantă precum învăţarea matematicii şi a cititului.” Karen Stone este creatoarea programei de Ştiinţă a Sinelui şi fondtoare a Nueva School. Orele de Ştiinţă a Sinelui sunt atât un program de învăţare a emoţiilor, dar şi un fel de terapie în grup pentru elevi. Grijile care îi obsedează seara pe elevi pot deveni subiecte de discuţie în cadrul acestor ore.
Această carte (care în Statele Unite este un bestseller, la fel şi la noi) ar putea fi privită cu neîncredere de către poporul român, căruia îi lipseşte în mare parte tipul de educaţie descris în carte. Deşi acest tip de inteligenţă, cea emoţională, este subiectul multor cursuri (scumpe) plătite de diverse firme pentru angajaţii lor (în special manageri), informaţia pe care Daniel Goleman încearcă să o intermedieze îşi va face cu greu loc în rândul populaţiei din ţara noastră. Consider că este foarte importantă însuşirea şi răspândirea informaţiei, fapt ce ne-ar ajuta mult. Cel puţin în vederea obţinerii unei experienţe de şofat mult mai plăcute decât în momentul de faţă.
Recenzie “Inteligența emoțională” – Daniel Jay Goleman