10 pași pentru o relație mai bună părinte – copil

Deși fiecare copil este unic și fiecare familie se confruntă cu provocări diferite, există câteva abordări pe care părinții le pot folosi pentru o relație mai bună cu adolescentul.

“10 Days to a Less Defiant Child” de Tracy H. Bennett este o carte ce oferă părinților strategii eficiente pentru a reduce comportamentele nepotrivite ale copiilor și a îmbunătăți relațiile părinte-copil. Cartea este bazată pe principiul că, prin aplicarea unor tehnici și abordări simple, părinții pot ajuta copiii să devină mai cooperanți și mai respectuoși într-un interval scurt de timp.

Inspirată din cartea lui Tracy Bennett: “10 Days to a Less Defiant Child”, am adaptat acești pași la situații concrete des întâlnite în viața noastră:

Pasul 1 – Conștientizarea propriilor reacții

Primul pas este ca părintele să devină mai conștient de propriile reacții și comportamente. Multe dintre conflictele cu copiii pot fi alimentate și întreținute de reacțiile impulsive ale părinților, iar înlocuirea acestora cu răspunsuri calme și raționale poate duce la o schimbare semnificativă.

Este cel mai important pas și nu este cel mai ușor de făcut. Părinții au multiple îndatoriri și responsabilități și adesea cel mai greu este să ne reglăm emoțional înainte de a reacționa.

Sfat: Nu răspunde imediat. Ia-ți câteva momente de respirație adâncă, apoi răspunde calm (în funcție de situație: de ex., vorbim mâine despre asta sau înțeleg că simți frustrare/furie, dar … , sau încerc să fac ce e mai bine pentru tine, așa că … , etc).

Pasul 2 – Setarea așteptărilor clare

Este important ca părinții să stabilească așteptări clare și precise pentru comportamentul copilului. Când copilul știe ce se așteaptă de la el, este mai probabil să coopereze.

Sfat: Nu este suficient să îi spui ce nu are voie, important este să știe care sunt opțiunile posibile potrivite și pentru tine.

Pasul 3 – Eliminarea sancțiunii și înlocuirea cu o consecință naturală

În loc de pedepse severe sau irelevante, e necesar ca părinții să aplice consecințe naturale care să creeze în mintea copilului obișnuința că orice greșeală va avea în viață efecte asupra vieții acelei persoane.

Sfat: De ex. Nu îi iei telefonul pentru o săptămână dacă a primit o notă mică (de ce o săptămână…?). Mai potrivit este să limitezi accesul la ce îl distrage de la teme până când nu își îndreaptă nota.


Pasul 4 – Comunicarea eficientă

Comunicarea clară și calmă este importantă în reducerea comportamentelor nedorite. E nevoie ca părinții să-și exprime cerințele și așteptările ferm, dar blând, evitând tonurile de ceartă sau cuvintele de critică.

Sfat: Dacă tonul tău este calm, este mult mai probabil să ți se răspundă pe un ton asemănător. În plus, în acest fel îl înveți pe copil un model de comunicare constructiv.

Pasul 5 – Dezvoltarea empatiei și înțelegerea motivelor comportamentului

Părinții trebuie să încerce să înțeleagă care e motivul pentru care copilul se comportă într-un anumit fel. Chiar dacă nu își dau seama pe loc care sunt motivele, e bine să fie ascultat și auzit copilul INDIFERENT de comportament.

Sfat: Empatia pe care o manifești (indiferent de situație) îl face să se simtă înțeles și acceptat. Îi va fi mult mai ușor să ofere explicații și să povestească despre el dacă simte că este iubit necondiționat.

Pasul 6 – Aprecierea comportamentelor pozitive

Este esențial să recunoști și să recompensezi comportamentele pozitive ale copilului, nu doar să te concentrezi pe comportamentele negative. Acest lucru încurajează copilul să repete comportamentele bune.

Sfat: E important să oferi aprecieri pentru efortul depus, chiar dacă dacă rezultatul nu este cel mai bun.

Pasul 7 – Stabilirea rutinei și previzibilității

Copiii se simt mai în siguranță atunci când există o rutină clară. Oferirea unui cadru previzibil ajută la reducerea anxietății și comportamentelor nedorite, deoarece copilul știe la ce să se aștepte.

Sfat: Rutina și predictibilitatea oferă un sentiment de control asupra propriei vieți și ajută la menținerea unei relații strânse părinte-copil.

Pasul 8 – Învățarea exprimării emoțiilor

În loc să se manifeste prin comportamente nepotrivite, copiii trebuie învățați să-și exprime emoțiile și frustrările într-un mod sănătos. Părinții pot încuraja acest lucru prin modelarea comportamentului și oferirea unui spațiu sigur pentru comunicare.

Sfat: Mare atenție la modul în care sunt exprimate emoțiile în familia dvs. Copilul învață mult prin imitare.

Pasul 9 – Crearea unui mediu calm și pozitiv

Părinții pot reduce comportamentele nepotrivite asigurându-se că mediul din casă este calm și pozitiv. Stimulii excesivi sau stresul extern pot contribui la comportamente necontrolate ale copilului.

Sfat: Și pentru adulți este greu să-și gestioneze gândurile, emoțiile și comportamentele când mediul exterior este mai degrabă negativ tensionat. Cu atât mai mult copiii, indiferent de vârsta lor, au nevoie de un climat prielnic de creștere.

Pasul 10 – Practicarea răbdării și consecvenței

Modificarea comportamentului copilului nu se întâmplă peste noapte, iar părinții trebuie să fie pregătiți să aplice noile tehnici constant, chiar și atunci când întâmpină dificultăți.

Sfat: Nu vă descurajați dacă vi se pare că eforturile dvs întâmpină rezistență din partea copilului. E nevoie de timp să simtă copilul că relația dvs cu el a pornit definitiv pe un nou făgaș mai bun pentru amândoi. 

Concluzie:

Micile schimbări pe care le practicăm consecvent au mai multe șanse de reușită dacă se adună pe termen lung. Folosind aceste tehnici în fiecare zi, vom observa curând o îmbunătățire a relației cu adolescentul nostru.

Tu cum închei o relație (de cuplu)?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *