Stima de sine


Care este izvorul unei stime de sine sănătoase?

Așa după cum vă imaginați, totul începe în copilărie. 

Pentru a avea o stimă de sine solidă, copilul are nevoie să primească de la cei care îl cresc:

  1. Acceptare. O acceptare totală a copilului, a gândurilor, emoțiilor și valorii sale.
  2. Limite. Copilul are nevoie de limite clare, negociabile și corecte. 
  3. Respect. Părintele nu folosește violența sau umilirea sau ridiculizarea pentru a-l controla sau manipula. Părintele ia în serios nevoile copilului, este interesat de viața sa școlară și socială și este în general alături de el atunci când copilul își dorește să discute.
  4. Standarde. Când copilul se simte apreciat de cei din jurul său, își va dori implicit să fie mai bun. Copilul este încurajat cu blândețe să se (auto)depășească, să fie mai bun, însă nu în raport cu ceilalți, ci în legătură strictă cu sine.
  5. Model. Părintele e bine să aibă el însuși un nivel ridicat de stimă de sine. Astfel, văzând atitudinea acestuia față de propria persoană, copilul învață cum să se raporteze la sine și la realizările sale. 
  6. Responsabilizare. În funcție de vârstă, copilul are nevoie să poată face lucruri adecvate perioadei sale de dezvoltare. Așa își demonstrează că poate și devine pregătit pentru viața pe cont propriu.
  7. Critica și lauda se referă întotdeauna la un comportament specific dintr-un moment precis, fără a generaliza; și niciodată lauda sau critica nu se vor referi la persoană în general. 
  8. Greșeli. Când copilul greșește, nu e bine ca părintele să îi acopere greșeala  sau să ducă la bun sfârșit sarcina în locul lui. Copilul are nevoie să învețe din greșeli, așadar cel mai potrivit este să înțeleagă ce anume a greșit și ce ar putea face diferit data următoare.

Nu în ultimul rând este vorba de a simți Iubire. Un copil crescut cu iubire va internaliza acest sentiment și va simți că este demn să fie iubit. Un mesaj potrivit este „te iubesc pentru că ești”, nu pentru că faci ceva sau pentru că obții o anumită performanță.

Există însă cazuri (din păcate nu puține) în care copilul se simte respins pentru că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor părintelui, atunci când constant este comparat cu alții sau când primește mesaje (nespuse, dar subînțelese) că nu este suficient. 

Din nefericire, de multe ori părintele crede că (doar) așa îl impulsionează pe copil să fie mai bun!

ÎNSĂ

Niciun copil care a crescut cu impresia că nu e suficient, nu s-a simțit cu adevărat iubit!

Vestea bună este că încă putem schimba!

Stă în puterea noastră să gândim, simțim, acționăm diferit: mai obiectiv, mai sănătos și mai potrivit pentru noi!