Mulți dintre noi am experimentat pentru prima dată acest sentiment încă din copilărie. Posibil să nu înțelegem de ce! Știm că am avut părinți care ne-au asigurat toate cele necesare traiului, ne-au protejat de pericole sau chiar s-au “sacrificat” pentru noi. Unii chiar am avut condiții excepționale de trai.

Ceea ce a lipsit însă au fost conexiunea emoțională strânsă, iubirea constantă și acceptarea necondiționată.

Singurătatea emoțională este ca o rană sufletească deschisă: uneori o îngrijim, o curățăm sau îi mai punem câte un plasture atunci când întâlnim persoane potrivite. Adesea însă, vom alege același tip de parteneri indisponibili din punct de vedere emoțional. Sentimentul de însingurare și de gol interior se va perpetua chiar dacă ajungem adulți responsabili, ne căsătorim, avem copii. De multe ori nu ne înțelegem propriile nevoi emoționale și nu avem cum să oferim suport afectiv copiiilor noștri. Și ajungem astfel să perpetuăm același tipar de greșeli; nu doar să simțim constant că ne lipsește ceva ci și să ne creștem copiii fără a le putea oferi apropierea sufletească de care au atâta nevoie.

Dacă vă este familiară situația prezentată, dacă simțiți acest gol interior sau realizați că nu vă puteți conecta la nivel emoțional cu cei apropiați, nu ezitați să cereți ajutor: nu e niciodată prea târziu pentru a te regăsi și a-ți oferi o viață mai bună!

Cu încredere în resursele fiecăruia,

Simona