Jocuri psihologice I Alcoolicul

Imagine preluată de pe https://goo.gl/W26c6r

Deşi consumul de alcool este definit de DSM V şi a fost definit şi de alte manuale de diagnostic psihiatric, Berne a considerat că această dependenţă este oarecum sprijinită şi întreţinută, la nivel inconştient şi de cei din jurul consumatorului şi descrie acest mecanism în cartea sa „Jocuri pentru adulţi. Psihologia relaţiilor umane.”

Jocurile psihologice se bazează pe tranzacţii duble. (Tranzacţii duble sau complicate, vagi, ambigue, constau în transmiterea simultană a două mesaje, primul care se aude şi are un nivel social acceptabil, iar al doilea care se (sub)înţelege la nivel psihologic.

Toţi jucăm astfel de jocuri din când în când, ele având următoarele avantaje: se eliberează o mare cantitate de stroke (unităţi de recunoaştere socială), se evită transparenţa unei proximităţi, se rezolvă problema petrecerii timpului, dar, cel mai important, este faptul că aceste jocuri nu rezolvă problema, protagoniştii fiind capabili să reia jocul la nesfârşit, componenta Adult a personalităţii nu este conştientă de ceea ce se întâmplă, şi întotdeauna implică un moment de surpriză sau derută (Berne, 1996, apud Popescu şi Vîşcu, 2016).

Berne descrie în cadrul joculului „alcoolicul” 5 roluri sociale, respectiv un rol principal și 4 roluri secundare. El consideră acest joc ca o piesă de teatru cu un scenariu fix și cu un anumit final. Și anume, unul tragic.

Alcoolicul deține rolul principal, în jurul lui se învârte totul. El face tot ce poate pentru a bea. Are o relație cu fiecare dintre ceilalți patru actori, iar dacă cineva renunță la rol, caută pe altcineva care să îi ia locul.

Cicălitorul deține cel mai important rol secundar. De obicei, partenerul/partenera sau un părinte. Cicălitorul îl critică pe alcoolic și vrea să îl schimbe. Acesta are nevoie de el pentru a avea o responsabilitate sau pentru a se simți superior din punct de vedere moral. Cei doi se află într-o relație simbiotică.

Salvatorul este de multe ori preotul, medicul, terapeutul, Stai liniștit, te voi ajuta. El încearcă să salveze alcoolicul fără acordul lui explicit (contract). Alcoolicul acceptă acest ajutor, cât timp îi este de folos. El se sustrage ajutorului salvatorului, chiar dacă acesta îl scoate de multe ori din încurcături. Uneori, salvatorul se transformă în Persecutor. Acesta caută soluții cu rezultat imediat vizibil, uneori minuni. Acesta nu este un salvator adevărat care ajută pe termen lung, într-un mod real și constructiv.

Rolul ajutorului mut este preluat adesea de mamă, coleg de muncă, un prieten sau un vecin. Ajutorul mut dovedește înțelegere pentru situația alcoolicului, îl invită adesea la un păhărel, fără a se gândi la consecințe. Barmanul este cel care îl aprovizionează pe alcoolic cu băutură. Poate fi barmanul, colegul de muncă sau soția care îi umple frigiderul, findcă mai bine să bea acasă.

Fiecare dintre actori are ceva de câștigat de pe urma acestui joc: cicălitorul se simte mai bine din punct de vedere moral, alcoolicul poate să bea în continuare, ajutorul mut nu are probleme, barmanul câștigă bani. Uneori, actorii își schimbă rolurile: soția poate fi noaptea salvatorul care îl ajută să se bage în pat, iar dimineața cicălitorul care îi dă ultimatuum și apoi sună la birou să anunțe că nu poate veni la muncă, fiindcă îl doare capul.

Acest joc este unul dur, cu un sfârșit tragic. Dacă nu este întrerupt, are un final catastrofal: izolare socială, pierderea locului de muncă, divorț, moarte. Deoarece alcoolicul nu se poate ajuta singur, ceilalți jucători trebuie să îl ajute să iasă din acest joc.

Berne descrie şi modalităţile de a ieși din jocuri. Jocurile sunt repetitive, ceea ce ne poate ajuta sa fim conştienti că le jucăm. Chiar dacă am jucat un joc şi, deci, nu mai pot ieşi din el, pot totuşi să-mi dau seama că a fost un joc şi acest prim pas, conştientizarea ne poate ajuta sa evitam intrarea în acelaşi tip de joc în momente similare. Cum?

Autonomia se obţine prin (re)dobândirea a trei trăsături: conştientizare, spontaneitate şi intimitate (Berne, E. 2002).

Bibliografie:

Berne, E. (2002) Jocuri pentru adulţi. Psihologia relaţiilor umane. Bucureşti: AMALTEA.

Popescu, O.M., Vîscu, L.I. (2016). Psihoterapie integrativă strategică. Teorie şi aplicaţii practice. Craiova: Liber Mundi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *